Connect with us

Salut! Introdu termenul de căutare mai jos

#B2B

Foodies of Cluj: Doza de inspirație și ajutorul pentru afacerea ta

“Ai văzut rețeta cu dovlecei, din story?”,  “Vreau să merg neapărat la restaurantul ăla de unde a făcut live.”, “Ai văzut ce dish bun a postat pe blog?”. Astea sunt doar câteva din discuțiile pe care le generează food bloggerii noștri preferați. Și ce noroc avem de ei, așa-i?

Fie că ne dorim să gătim ceva bun sau să încercăm ceva nou când ieșim în oraș, pe pagina lor de Instagram sau pe blog găsim numeroase recomandări. Cu ajutorul acestor oameni frumoși, pasionați de mâncare, poți să descoperi rețete delicioase, kitchen life-hacks, experiențe de neratat, sau cele mai bune restaurante din Cluj. Sharing is caring, right?! 

Dacă ești owner-ul sau managerul unui restaurant din Cluj, cu siguranță merită să cunoști food bloggerii pe care urmează să îi prezentăm aici. Am povestit și despre felul în care colaborează ei cu business-urile, deci ție îți rămâne să vii doar cu ideile și să îi contactezi.

Iar în cazul în care te numeri printre cei care au nevoie de idei pentru un dish delicios, sperăm că nu citești articolul pe stomacul gol, că tare mare ar fi chinul.

Foodfeeria

Veronica Ilieș este cea care, la îndemnul celor care au avut ocazia să guste din ceea ce gătește, și spre norocul nostru, a dat viață blogului culinar Foodfeeria

Pentru Veronica, bucătăria este locul feeric, unde dă frâu liber imaginației și se debarasează de stres. A învățat să gătească de la mama și bunica ei, dar pe parcurs și-a dezvoltat stilul ei propriu. Pasionată de bucătărie și mai ales de cofetărie, Veronica iubește să conceapă rețete sau să testeze din ale altora și ne ține mereu la curent cu aventurile ei, pe blog și pe social media.

Advertisement. Scroll to continue reading.

Ca orice foodie adevărat, Veronicăi îi place să mănânce și în oraș sau să comande acasă, iar printre preferații familiei ei se află London Brothers, Marty Restaurants, Sărmălărie, Restaurant Shanghai, Pasta nostra sau Cut & Crust.

Până acum, nu a mai colaborat cu restaurante, însă promovează cu drag orice afacere locală care îi încântă papilele gustative și care livrează calitatea promisă. Local, gustos și calitativ sunt ingredientele cu care o vei câștiga pe Veronica. Iar din momentul în care ai convins-o, ea îți va rămâne mereu client fidel și, cine știe, poate și partener.

via Foodfeeria

Everything Julienne

Blogul Everything Julienne este conceput de Iulia Gîţ, tânără studentă la drept în Cluj-Napoca, care și-a descoperit acest nou hobby în februarie 2018. Deși spune că blogul ei este unul ,,micuț de tot’’, pe noi ne ajută mult de tot! Mai ales că, așa cum zice și ea, acolo găsim mereu rețete nepretențioase, tare gustoase și rapid de făcut.

Până în prezent a avut plăcerea să colaboreze cu Express Chef, care au invitat-o la lansarea noilor meniuri realizate în parteneriat cu Silviu Chelaru, chef la Manger. În urma acestei invitații, Iulia a făcut un review sincer al produselor pe pagina ei de Instagram. I-a plăcut mult acest tip de colaborare și ar participa cu drag la mai multe astfel de evenimente.

Deși încă nu practică fee-uri, ea își dorește mult să îi ajute pe cei interesați și să ofere păreri obiective urmăritorilor ei.

via Everything Julienne

Dulciurele Greta

Greta, persoana din spatele blogului dulciurele.com și, de curând, mămica lui Tomas, a început să scrie ceea ce gătește, din două motive: niciodată nu îi ieșea o rețetă la fel, iar în timpul pandemiei, care a ținut-o mult timp pe acasă, gătitul i-a oferit un prilej bun de a-și ține mintea ocupată și de a trece mai ușor peste acea perioadă.

Până acum a avut mai multe colaborări, dintre care ne-a povestit cu drag de cea cu carmangeria Moldovan, pentru care a pregătit trei rețete pentru masa de Crăciun. Greta practică mai multe tipuri de colaborări, de la stories cu reviews de preparate, la realizare de giveaways cu produsele partenerilor sau oferirea de coduri de reducere pentru comunitate, dintre care majoritatea în regim barter. Cu toate acestea, dacă parteneriatul presupune rețete realizate de ea și urcate pe blog și/sau feed, ea percepe anumite bugete care diferă în funcție de complexitatea rețetei, respectiv de ingredientele necesare și timpul alocat preparării.

Ca planuri de viitor, Greta își dorește să aibă două mari secțiuni pe blog: baby food și ceea ce are deja – multe dulciurele!

Advertisement. Scroll to continue reading.
via Dulciurele.greta

Adelicious

Adelicious.ro e pagina pe care intri atunci când nu ai idee unde să mănânci în oraș. Pe lângă asta, se știe că mai intri, câteodată, doar ca să te uiți la niște dish-uri foarte apetisante. Deoarece călătorește foarte mult, pe contul ei se găsesc mereu recomandări de restaurante cu mâncare bună și din alte locuri, nu numai din Cluj. 

Înainte de a promova orice locație, Adelicious testează mereu preparatele și atmosfera pentru a se asigura că face o recomandare bună și că nu își va dezamăgi comunitatea. De îndată ce validează toate aspectele pozitive de care a auzit de la alții sau chiar de la locație, Adelicious va împărtăși descoperirea cu urmăritorii ei.

Conținutul creat este fie din inițiativa ei, adică pur și simplu merge undeva, mănâncă și îi place super mult, fie din inițiativa restaurantelor care o invită la locații, lansări de meniu sau alte evenimente. Promovează doar mâncarea și locațiile care îi plac, iar postările pe care le face sunt free of charge, solicitând fee-uri doar pentru proiectele mai complexe, cum sunt giveaway-urile.

via Adelicious

Magda` s recipes

Maria Magdalena are 24 de ani și este nutriționist dietician. Este adepta alimentației diversificate și echilibrate, prin urmare de aici vine și plăcerea de a găti. Pagina ei de Instagram a luat naștere în martie 2020 la impulsul celor apropiați care i-au sugerat să posteze pe rețelele de socializare, considerând că e o sursă reală de inspirație. De asemenea, gândul că poate contribui cu recomandări nutriționale care spulberă miturile alimentare existente au determinat-o să continue și să posteze frecvent rețete sănătoase și de-a dreptul delicioase!

Până acum nu a mai avut colaborări mari, însă a avut proiecte mai mici, de tip barter, cu diverse brand-uri. Cu toate acestea, Maria este deschisă și îmbrățișează orice oportunitate de a oferi comunității ei informații valoroase și recomandări de preparate sănătoase.

via Magda` s recipes

Sub Capac 

Subcapac a prins viață acum 6 ani, când Cosmina Boboc s-a mutat la Iași. Deși inițial a pornit de la ideea de a împărtăși rețetele cu prietenii ei, proiectul a prins amploare. Și nu e deloc cu supărare! Pe cât de mult îi place să gătească, pe atât de mult îi place și să mănânce în oraș, astfel că profilul ei e plin atât de rețete gustoase, de făcut acasă, cât și de recomandări de localuri și dish-uri care trebuie neapărat încercate.

Chiar dacă nu a mai avut proiecte cu restaurante, Cosmina face mici review-uri localurilor care îi plac și își propune să dezvolte cât mai mult această parte de colaborări, scopul ei fiind să aducă valoare atât urmăritorilor ei, cât și celor cu care va lucra.

via Sub Capac 

Rux Rațiu

Rațiu Ruxandra este din Târgu Mureș, absolventă UTCN și locuiește în Cluj-Napoca. De când activează ca foodblogger a colaborat cu diverse branduri de produse și alimente, dar și cu restaurante, unde nu a avut proiecte plătite, dar a fost invitată la inaugurări și degustări de meniu. 

Fee-urile pe care le practică sunt diferite de la un caz la altul, fiind planificate în funcție de brand, bugetul disponibil și numărul sau tipul materialelor care trebuie realizate. Un cost minim perceput de ea este de 100 euro, buget în care intră o postare pe feed și un set de 4-6-8 stories. Un alt buget, de 180 euro, ar fi echivalentul unei postări, un set de stories și un articol pe blog. Însă acestea sunt numai niște exemple de fee-uri practicate până acum, întrucât este important de știut că Ruxandra este mereu deschisă colaborărilor și își propune să ofere fiecărui partener flexibilitate, de la tipul de conținut pe care îl dorește, până la fee.

via Rațiu Ruxandra

Nicoleta Catargiu

Nicoleta Catargiu e blogger culinar și creator de conținut de 5 ani proaspăt împliniți. Puțini sunt cei care nu știu de faimoasa ei banana bread și mulți sunt cei care încă visează la a gusta din ea, dar între timp se mulțumesc doar cu a-i testa rețeta, pas cu pas.

Pasionată de gătit încă de mică și, de câțiva ani, de fotografia culinară, îți poți da singur seama ce vei găsi pe profilul ei de Instagram și pe blog (nu intra dacă îți e foame sau ești pofticios). Pe lângă asta, dacă mai iei în calcul acreditarea de Tehnician Nutriționist, ai toate ingredientele care să te convingă că e neapărat să o urmărești.

Advertisement. Scroll to continue reading.

De-a lungul timpului, Nicoleta a avut colaborări cu anumite restaurante din Cluj-Napoca, însă acestea au fost de tip barter pentru că îi place să ajute brandurile locale și să le promoveze prin social media sau recenzii pe blog. De cele mai multe ori, primește invitații la restaurante pentru lansări de meniu sau testarea noilor preparate, iar dacă experiența a fost una pozitivă, face și câteva postări pe Instagram, Facebook sau blog. Îi place să susțină brandurile din Cluj-Napoca și se vede că o face cu mult drag în fiecare material pe care îl realizează pentru ei și pentru comunitate. 

via Nicoleta Catargiu

Fresh Little Kitchen

Cuibus Bianca a ales acum 4 ani să dea drumul la primul ei video în care a explicat în pași simpli o rețetă care, doar în cuvinte și poze, părea mult mai complicată. Totul a pornit după nunta ei când s-a trezit că ,,domnul soț nu poate trăi doar cu pâine unsă cu cuțiul’’, așa că a început să gatească și să învețe să facă rețete tot mai bune, care la insistențele prietenilor s-au tranformat în tutoriale video. La scurt timp, a pus acest proiect pe pauză, dar de anul trecut a revenit cu forțe proaspete. Fiind absolventă a Facultății de Chimie și Inginerie Chimică, a lansat și rubrica #chimieînbucătărie în care explică tot ce se întâmplă și ce greșeli trebuie evitate atunci când gătim. 

Până acum nu a mai avut colaborări, însă susține că i-ar plăcea să lucreze în primul rând cu “oameni faini, care să fie deschiși, să spună exact care sunt așteptările lor, dar să fie și flexibili la idei noi”. Deși partea financiară este o componentă importantă pentru Bianca, motivația ei de a face conținut util și de calitate este în primul rând determinată de satisfacția momentelor în care pune seara capul pe pernă și știe că a ajutat pe cineva, fie cu o rețetă, un sfat sau un zâmbet. 

via Fresh Little Kitchen

Idei finale

Nu îți vine să crezi câți oameni minunați avem prin Cluj care sunt dispuși să își ajute comunitatea și brandurile locale să crească. Micile inițiative ajung să creeze ceva mare și frumos atunci când există intenții bune.

Până una alta, nu uita că poți lua masa în oraș făcând o simplă rezervare în Cluj cu Bookingham sau, până te hotorăști ce rețetă să alegi de pe aceste blog-uri, te poți inspira din articolul nostru să vezi cum poți să te simți ca la restaurant la tine acasă.

S-ar putea să-ți placă

#DeMâncat

Cu toții știm că atunci când vine vorba de arta culinară, bătălia la nivel mondial se dă între bucătăria italienească și cea franțuzească. Cu...

#DeMâncat

Să-i dăm… berii, ce-i al berii! La prima vedere, un meniu care conține risotto, steak, paste, burgeri și deserturi ne-ar face să ne îndreptăm...

#DeMâncat

Dacă ești unul dintre acei părinți cool care preferă să ia masă în oraș, dar are nevoie și de o mică distragere pentru piticul...

#News

Indeed, it is! Și dacă și noi trăim pentru a mânca mai degrabă decât să mâncăm pentru a trăi, ne-am gândit să povestim cu...

Advertisement Rezerva o masa in Cluj